Președintele Francois Hollande a menținut, joi, taxa de 75 la sută în cazul salariilor de peste 1 milion de euro, ceea ce înseamnă că grupările de fotbal din Franța vor intra în grevă în ultimul week-end din noiembrie, așa cum au promis, informează AFP.
„Necesitatea de a redresa finanțele publice justifică acest efort cerut firmelor care aleg să plătească astfel de salarii”, se arată într-un comunicat al președinției Franței, după o întâlnire a lui Hollande cu reprezentanți ai cluburilor de fotbal.
Aceștia din urmă sperau să obțină neretroactivitatea, adică să plătească noua taxă doar pe viitoarele contracte ale jucătorilor.
„Ne menținem pozițiile. Vom suspenda participarea noastră în comisia Glavany și menținem ziua albă (n.r. – fără fotbal în prima și a doua ligă) din ultimul week-end al lunii noiembrie”, a afirmat președintele clubului Le Havre, Jean-Pierre Louvel.
Ultima grevă istorică din fotbalul francez a avut loc în 1972.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER